Ustensile

Pasionatii aduna incetul cu incetul diferite scule pentru a-si facilita munca si a-si spori placerea cand lucreaza la un bonsai. Acest proces se realizeaza treptat, incepand cu unelte simple de gradinarit si ajungand pana la ustensile specializate de inalta calitate.

Cand vine vorba de unelte, trebuie tinute minte doua lucruri foarte importante. Primul este sa folositi instrumentul potrivit pentru fiecare activitate in parte. Acest lucru va va garanta o experienta placuta atunci cand lucrati la un bonsai. De exemplu, niciodata nu veti folosi o foarfeca pentru a taia o ramura groasa, ci un cleste concav sau un ferastrau. Al doilea lucru este ca trebuie sa aveti grija de uneltele dumneavoastra. Intodeauna curatati-le dupa ce le-ati folosit, ascutiti-le daca necesita acest lucru si ungeti-le cu ulei in mod regulat. Astfel veti garanta ca isi vor pastra calitatile in timp si ca nu veti pierde investitia realizata.

Tunderea unui ienupar
Tunderea unui ienupar

Sfaturi inainte de achizitionare

Este important sa cunoasteti atat scopul unei ustensile cat si limitarile ei. Insa, ca in orice arta, cea mai importanta ustensila este insasi imaginatia dumneavoastra. Este deasemenea indicat sa cumparati sculele de cea mai inalta calitate ce va sunt permise de catre buget. In general, viata acestora depinde de materialele din care sunt facute si de atentia la detalii in timpul ansamblarii. Cel mai elocvent exemplu este cel al duritatii otelului. Astfel, cu cat acesta este mai dur, cu atata este mai greu de produs. Un cleste ce are capetele de taiere dintr-un aliaj de inalta duritate va rezista mai mult decat unul obisnuit. De aceea, va recomand sa va cumparati uneltele cele mai bune. Acestea sunt facute sa reziste efectiv o viata intreaga, atata vreme cat nu sunt supuse abuzurilor (cum ar fi sa taiati o sarma de cupru cu o foarfeca) si sunt ingrijite cat de cat. Deasemenea, ganditi-va ca veti face o afacere mult mai profitabila daca veti cumpara un singur instrument mai scump, decat daca veti cumpara mai multe si mai ieftine, ce au insa o calitate indoielnica.

Trusa de scule
Trusa de scule

Uneltele de baza

Taierea partilor nedorite dintr-un copacel este foarte importanta in arta bonsailor. Cele mai folosite scule sunt foarfeca si clestele. Pe cand o foarfeca poate taia frunzele si ramurile verzi ale unei plante, aceasta nu poate suprima o ramura lemnoasa asa cum o face un cleste. Uneltele de baza ce nu trebuie sa lipseasca din trusa oricarui amator, sunt: un cleste concav, o foarfeca, o foarfeca lunga pentru frunze, o grebla pentru radacini, o penseta, un ferastrau si un cleste pentru taiat sarma.

Lista instrumentelor

Clesti concavi

Este cea mai importanta ustensila din arta bonsailor. Se foloseste pentru a taia o ramura lemnoasa. Avantajul sau este ca in urma eliminarii unei ramuri, lasa o adancitura ce promoveaza cicatrizarea corecta a ranii. Se gaseste in mai multe dimensiuni, cea mai folosita fiind cea medie, cu lungimea de aproximativ 20cm.

Cleste concav
Cleste concav

Exista si un alt tip de cleste concav, numit cleste sferic-concav. Acesta are capetele mai rotunjite si este folosit pentru indepartarea cioturilor sau a radacinilor foarte groase, pe care un cleste concav nu le-ar putea suprima.
In cazul in care nu gasiti un cleste concav, puteti folosi unul pentru scoaterea cuielor din scanduri, insa vor trebui polizate capetele astfel incat sa devina mai ascutite.

Cleste sferic concav
Cleste sferic concav

Foarfece

Foarfecele sunt instrumente de baza folosite pentru taierea foliajului, a ramurilor verzi, a mugurilor, a radacinilor si pentru defoliere. In principiu, veti avea nevoie de doua. Prima este foarfeca obisnuita. Cu aceasta veti face majoritatea operatiunilor de tundere a frunzelor. A doua este foarfeca lunga. Cu ajutorul ei veti putea ajunge in interiorul coroanei, neriscand sa raniti ramurile din apropiere.

Foarfece
Foarfece

Alte foarfece sunt cele pentru defoliere, ce au o forma speciala ce le face mai precise si foarfecele pentru muguri ce au manerele departate pentru a evita prinderea mugurilor intre acestea.

Daca nu dispuneti de foarfece speciale pentru bonsai, puteti folosi o foarfeca de gradina obisnuita. Iar pentru foarfecele lungi, una medicinala.

Foarfece pentru defoliere
Foarfece pentru defoliere

Greble

Sunt folosite in special cand se efectueaza schimbarea solului unui bonsai si au ca scop curatarea radacinilor de pamant. Majoritatea sunt prevazute cu o spatula la capat ce ajuta la tasarea solului.

Grebla prevazuta cu capat de tasare
Grebla prevazuta cu capat de tasare

Pensete

Ajuta la curatarea copacelului de frunze moarte, insecte, buruieni si alte mizerii. Au si acestea de cele mai multe ori o spatula la capat.
Puteti folosi si pensete pentru sprancene daca nu aveti pentru bonsai.

Penseta
Penseta

Ferastraie

Se intrebuinteaza in cazul suprimarii unei ramuri foarte groase sau pentru eliminarea radacinilor, deoarece pietricele din sol ar putea toci lama foarfecelor. Este indicat sa cautati unul ce taie cand trageti, nu cand impingeti deoarece riscul de a indoi ramura scade considerabil.

Ferastrau portabil
Ferastrau portabil

Clesti pentru radacini

Acestia se folosesc numai pentru taierea radacinilor. Spre deosebire de foarfece sau de clestii sferici-concavi, acestia au capetele de taiere mai rezistente si respectiv mai late, fiind perfecte pentru masa radiculara.

Clesti pentru radacini
Clesti pentru radacini

Carligul pentru radacini

Se utilizeaza pentru descurcarea radacinilor in timpul procesului de schimbare al pamantului astfel incat acestea sa radieze uniform dinspre trunchi.

Carlig de radacini
Carlig de radacini

Clesti pentru sarma

Acestia se impart in doua categorii. Prima este cea a clestilor facuti sa taie sarma. Spre deosebire de clestii normali pentru cabluri, cei de bonsai au capetele rotunjite pentru a evita ranirea scoartei. A doua categorie este cea a clestilor pentru indoirea sarmei sau tinerea acesteia in loc. Se aseamana cu un patent.

Clesti pentru taiat sarma
Clesti pentru taiat sarma

Levier pentru indoirea ramurilor

Este un instrument simplu, format dintr-o bara si doua fixatoare, ce actioneaza ca un levier cand se doreste indoirea unei ramuri legata cu sarma.

Levier pentru ramuri
Levier pentru ramuri

Clesti pentru jin-uri

Sunt folositi pentru indepartarea scoartei si lemnului de pe viitoarele jin-uri.

Cleste pentru jin
Cleste pentru jin

Clesti pentru despicarea trunchiului

Se intrebuinteaza daca se doreste craparea unui trunchi sau a unei ramuri. Forma capetelor de taiere si lamele simetrice ajuta la acest proces prin provocarea de daune minime.

Cleste pentru despicarea trunchiului
Cleste pentru despicarea trunchiului

Bete pentru pamant

Se utilizeaza dupa operatiunea de schimbare a pamantului pentru a-l indesa in locurile greu de ajuns(cum ar fi sub baza trunchiului).

Bete
Bete

Clampa

Instrument format din doua carlige si un “picior” ce este folosit pentru indoirea ramurilor.

Clampa
Clampa

Perii

Sunt utilizate in curatarea trunchiului, jin-urilor sau a shari-urilor de alge sau muschi cat si in nivelarea solului. Pot fi folosite si cele metalice. Pentru nivelarea sau debarasarea suprafetei pamantului de frunzulite, se recomanda cele din fibra de nuca de cocos.

Perie de cocos
Perie de cocos

Site si cupe

Se folosesc pentru sortarea pamantului in functie de granulatie, respectiv pentru colectarea si amestecarea solurilor.

Site
Site

Cutite pentru grefe

Sunt cutite speciale, cu lama foarte ascutita folosite in crearea grefelor.

Cutite grefare
Cutite grefare

Plasa

Desi nu este o ustensila, aceasta este folosita in acoperirea gaurilor de evacuare ale vasului, pentru a impiedica infundarea acestora sau pierderea solului prin acele orificii.

Plasa plastic
Plasa plastic

Sarma

La fel ca si plasa, nu este o unealta. Insa se utilizeaza pentru legarea bonsailor. Se gaseste sub mai multe dimensiuni si materiale. Cele mai des intalnite sunt sarmele din cupru si aluminiu. Daca acestea au izolatie pe ele, se recomanda eliminarea acesteia. Daca se doreste refolosirea cuprului, se va proceda astfel. Se indreapta sarma si se incalzeste pana devine alba. Apoi se scufunda rapid intr-o galeata cu apa. Sarma va capata o nuanta portocalie-rozalie, lucru normal, aceasta fiind oxidarea suprafetelor.

Sarma de cupru
Sarma de cupru

Aprinzatoare

Sunt folosite pentru indoirea jin-urilor uscate sau pentru netezirea shari-urilor.

Aprinzator
Aprinzator

Unelte electrice si dalti

Se intrebuinteaza pentru sculptarea lemnului. Se gasesc cu diferite capete de taiere, pentru a realiza diverse efecte. Nu uitati ca sunt instrumente periculoase si ca trebuie sa purtati o masca si ochelari cand le folositi.

Dremel
Dremel

Ingrijirea uneltelor

Ingrijirea in mod regulat este esentiala daca doriti ca ustensilele dumneavoastra sa reziste de-a lungul anilor. Iata cateva sfaturi:
a) pastrati uneltele in interior, intr-un loc uscat si intunecos, fara ca acestea sa se atinga intre ele.
b) nu torsionati foarfecele cand taiati deoarece veti strica alinierea lor.
c) dupa fiecare utilizare, curatati-va sculele cu apa si sapun si eliminati seva ramasa.
d) dupa ce le-ati curatat, uscati-le si ungeti-le cu un ulei de buna calitate, cum ar fi WD40.
e) nu scapati uneltele pe jos.
f) indepartati orice urma de rugina cu hartie abraziva.
g) indepartati pietrisul de pe radacini inainte de a le taia cu foarfeca.
h) pastrati lamele ascutite, fara indoituri sau denivelari.
i) daca nu va pricepeti, lasati un mestesugar sa va ascuta sculele.
j) tineti minte ca lamele sunt taiate la un unghi, incercati sa-l respectati daca doriti ca acestea sa mai taie.
k) nu uitati ca o ustensila poate rezista si o viata intreaga atata vreme cat e ingrijita corect.